Minciună: Liderul PSD, Liviu Dragnea, acuză faptul că România nu s-ar bucura de tratament egal în Uniunea Europeană. De asemenea, el afirmă că ar fi nevoie ca viitorii europarlamentari să se lupte pentru eliminarea dublului standard, în condițiile în care deja o decizie în acest sens a fost luată în data de 2 aprilie, printr-un acord între Comisia Europeană și Parlamentul European. Teoria dublului standard este folosită pentru a justifica declarațiile eurofobe din ultimul timp ale liderului PSD și pentru a mobiliza electoratul eurosceptic.
Context
Liderul PSD a postat pe pagina sa de Facebook o declarație preluată și de Adevărul în ediția sa din 14 mai 2019:„Este însă nevoie şi de patrioţi în Parlamentul European care să se asigure ca dublul standard privind calitatea alimentelor, medicamentelor şi a altor bunuri de larg consum vândute pe piaţa europeană va fi complet eradicat. La fel cum ne-am luptat în România să creştem pensiile şi salariile pentru a reduce decalajele dintre cetăţenii români şi cei europeni, tot aşa ne vom bate în Parlamentul European pentru ca România să fie respectată şi să aibă un tratament egal cu celelalte state ale Uniunii Europene”.
Mai multe state europene, precum Slovacia, au acuzat diverse companii multinaționale că folosesc standarde diferite în producerea și comercializarea de bunuri și servicii în diferite regiuni ale Uniunii Europene. A început o dezbatere intensă, care s-a finalizat prin decizia de a se interzice dublul standard, în urma unei proceduri începute în aprilie 2018. Procedurile au condus la acordul dintre Parlamentul European și Comisia Europeană în data de 2 aprilie, acord care vizează adoptarea pachetului intitulat „Noile avantaje pentru consumatori”.
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-3041_ro.htm
Reprezentanții Comisiei Europene consideră acest pachet drept un nou pas spre consolidarea pieței unice. Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat: „Pachetul aprobat astăzi este menit să-i protejeze pe consumatori printr-o transparență sporită și printr-o aplicare fermă a normelor, în cazul în care sunt induși în eroare. Datorită acestui pachet, consumatorii vor ști ce cumpără și de la cine cumpără”.
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-3041_en.htm
La rândul ei, Věra Jourová, comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, a adăugat:„Acest pachet va pune capăt standardelor duble din cadrul pieței unice. Consumatorii nu ar mai trebui să fie induși în eroare de produse diferite prezentate ca fiind identice. Comercianții care vor continua să-i înșele pe consumatori vor fi aspru sancționați. De asemenea, acest pachet va asigura o protecție sporită a consumatorilor în mediul online și va îmbunătăți transparența cumpărăturilor online”.
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-3041_en.htm
Verificare:
Am verificat pe site-ul oficial europa.eu care este conținutul pachetului Noile avantaje pentru consumatori. Prevederile acestui pachet „vor conferi autorităților de protecție a consumatorilor din statele membre competențe consolidate pentru aplicarea de sancțiuni. Pachetul de propuneri va extinde, de asemenea, protecția consumatorilor în mediul online și va clarifica faptul că legislația UE interzice practicile de comercializare a produselor cu dublu standard de calitate care îi induc în eroare pe consumatori”. Concret, noile prevederi europene vor crea cadrul legal pentru ca o entitate calificată, precum o organizație a consumatorilor, să introducă o acțiune juridică în despăgubire, prin care să solicite o compensație ori înlocuirea sau repararea produsului, în numele unui grup de consumatori care au suferit prejudicii ca urmare a unei practici comerciale ilegale. În unele state membre, consumatorii au deja posibilitatea de a introduce acțiuni colective în instanță, dar această opțiune va fi disponibilă acum în toate statele membre ale Uniunii Europene, după cum precizează europa.eu. De asemenea, site-ul oficial mai precizează că „autoritățile naționale de protecție a consumatorilor vor avea competența de a impune sancțiuni eficace, proporționale și disuasive în mod coordonat. Pentru încălcările pe scară largă care afectează consumatori din mai multe state membre ale UE, amenda maximă aplicabilă va fi de 4 % din cifra de afaceri anuală a comerciantului în fiecare dintre statele membre în cauză. Statele membre vor fi libere să introducă un nivel mai ridicat al amenzii maxime”.
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-3041_ro.htm
Pachetul Noi avantaje pentru consumatori include două propuneri de directive, una de modificare a mai multor directive ca Directiva privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, sau a directivelor privind protecția consumatorului, practicile comerciale neloiale și directiva privind drepturile consumatorilor. O altă propunere privește abrogarea Directivei 2009/22/CE privind acțiunile în încetare și îmbunătățirea măsurilor în acțiunile de reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor. Măsurile au fost anunțate public de Comisia Europeană în 11 aprilie 2019.
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-18-3041_en.htm
Așadar, măsurile necesare pentru combaterea dublului standard au fost deja adoptate și sunt obligatorii pentru toate țările Uniunii Europene. Mai mult, competența concretă de a combate dublul standard revine autorităților naționale și nicidecum europarlamentarilor, așa cum sugera Liviu Dragnea. În România, autoritățile naționale care au competențele de a lupta contra dublului standard sunt Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Toate acestea funcționează în subordinea Guvernului PSD-ALDE.
De asemenea, în contextul în care cel mai adesea declarațiile referitoare la dublul standard au vizat mai ales alimentele, am consultat și experți în acest domeniu.
Profesorul universitar Adrian Oros de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj este specialist în toxicologie și, totodată, deputat PNL spune că afirmațiile referitoare la dublul standard sunt false.„Comisia Europeană a decis interzicerea dublului standar la alimente. Acesta este un fapt incontestabil. Pe de altă parte, liderii PSD nu sunt deloc preocupați de sănătatea românilor, pentru că au modificat Legea nr. 160 din 1998, privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar. Astfel, au căpătat dreptul de a comercializa produse de uz veterinar toți cei care vor asta, nu doar medicii veterinari. Acest lucru înseamnă că vor fi administrate necontrolat animalelor antibiotice și alte medicamente care se vor regăsi, ulterior, în alimentele de origine animală și care vor afecta sănătatea oamenilor”, ne-a declarat medicul veterinar Adrian Oros.
Marta Pozsony, președinta Asociației Slow Food Turda, consultată de noi, afirmă că, din păcate, dublul standard la alimente încă este o realitate. Însă tocmai Comisia Europeană a luat măsuri pentru a elimina acest standard. „Salutăm inițiativa autorităților europene de a asigura alimente de calitate înaltă tutuor celor care trăiesc în Uniunea Europeană”.
Concluzie
MINCIUNĂ: Declarațiile lui Liviu Dragnea dezinformează prin omiterea intenționată a faptului că autoritățile europene au luat toate măsurile necesare pentru a combate practica dublului standard. De asemenea, ele induc în mod fals ideea că europarlamentarii ar avea competențe în acest domeniu, în condițiile în care autoritățile naționale guvernamentale au aceste competențe. Autoritățile naționale aveau și până acum competențele necesare pentru a combate dublul standard, însă reglementările europene adoptate în această primăvară aduc un plus de claritate în domeniu.
Sursă poză Liviu Dragnea: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=103&cam=2&leg=2016&idl=1